Contactează-mă acum și clarificăm soluțiile care îți aduc rezultatele pe care ți le dorești.
Ajut antreprenorii și profesioniștii din diferite domenii să comunice constant, autentic și strategic pe social media, prin conținut relevant pentru publicul lor țintă, folosind creativitatea și tehnologia (AI).
Misiunea mea este să aduc în business-ul meu, în business-urile clienților mei și în viața oamenilor cu care interacționez libertatea de gândire, creativitatea și curajul de a se exprima.
Valorile mele vorbesc despre asumarea responsabilității, respectarea cuvântului dat, despre claritate în procese și în obiective, despre perseverența în a face posibilă orice idee, indiferent de obstacole. Despre disponibilitate, prezență și onestitate.
Încă din anii de școală am obținut cele mai bune performanțe la nivel național la concursurile de Comunicare și Literatură Română. Mi-a fost clar că am înclinație spre științele comunicării. Sunt licențiată în Comunicare și Relații Publice la Universitatea din București, Facultatea de Litere. Am un masterat în Studii Franceze și Francofone, așa încât comunicarea fluentă în limbi străine îmi este un atu. Am parcurs și studiile doctorale la Școala Doctorală de Studii Literare și Culturale, deci am dobândit bune abilități de cercetare, pentru a putea înțelege domeniile de activitate ale clienților mei.
După anii de formare, a venit vremea să pun în practică teoriile pe care le-am învățat cu responsabilitate și rezultate maxime. Mai mult decât ceea ce știi contează ceea ce faci și rezultatele pe care le poți obține. Am făcut practică profesională la agenții cunoscute de marketing din București. După parcurgerea altor cursuri de marketing (Atelierele ILBAH) și social media (cursul susținut de Paul Ardeleanu), mi-am actualizat cunoștințele pentru a fi mereu la curent cu soluțiile de marketing care aduc rezultate reale în mediul online.
Din septembrie 2024 am pornit pe cont propriu, lucrând ca freelancer în social media marketing. Cu multă dedicare și entuziasm mă apropii de business-urile clienților mei, sunt prezentă la filmări, propun concepte și idei de impact, texte atractive, editez calitativ materialele, public fiecare material la timp, comunic transparent și eficient. Toate acestea îmi aduc satisfacție. La final de zi, ceea ce mă lasă să dorm este că mi-am dus la bun sfârșit toate angajamentele față de clienții mei. Sunt entuziasmată că ajut oamenii să aibă vizibilitate relevantă și constantă pe social media, pentru creșterea business-urilor în online.
Serviciul meu de promovare online se bazează pe o colaborare pe termen lung, în care creez conținut de calitate și adaptat schimbărilor dinamice din mediul online. Clienții mei apreciază felul în care pun în evidență valoarea unui produs sau serviciu pentru publicul lor țintă. Pentru că, în social media, if you confuse, you lose.
Certificare în comunicare integrată de marketing
Gia m-a ajutat cu un audit al paginilor mele de social media si pot spune ca experienta a fost foarte buna. Analiza a fost clara, bine structurata si usor de inteles, iar ideile primite au fost practice si usor de aplicat. Mi-a oferit o perspectiva obiectiva si utila asupra continutului meu si m-a ajutat sa vad mai clar ce pot imbunatati. O recomand cu drag tuturor celor care isi doresc mai multa claritate si directie in comunicarea online.
Colaborarea mea cu Gia Hangu este extrem de valoroasă și profesionistă. Sesiunea de consultanță mi-a adus claritate, structură și o direcție foarte clară în comunicarea mea online. Gia face exact ceea ce spune despre ea: ajută antreprenorii și specialiștii să comunice cu impact în social media, contribuind real la creșterea vizibilității și a reputației lor. O recomand cu toată încrederea celor care își doresc claritate, coerență și profesionalism în prezența lor online.
In urma intalnirii cu Gia, aceasta mi-a transmis cum ar trebui sa abordez dezvoltarea proiectului meu si implicit a paginii mele de facebook (cu obiective clare, strategie, livrabile, etc), intr-un mod pe intelesul meu. Punctualitatea si profesionalismul sunt cartea de ei de vizita in tot ceea ce face. O recomand cu caldura antreprenorilor. Gia, multumesc pentru sprijinul acordat!