Citeam zilele acestea o carte, Regula 10X, de Grant Cardone, care a picat la fix, într-un moment cu diferite conștientizări. Când te apropii de treizeci de primăveri, începi să te cam întrebi ce vrei să faci cu viața ta, la ce ești bun, care este rolul tău, ce valoare aduci oamenilor prin skill-urile și prin prezența ta. Ce oferi și ce primești? Partea cea mai provocatoare este că nicio școală din România, la momentul actual, nu te întreabă asta și nici nu dă semne că s-ar îndrepta spre o viziune de genul acesta. Cum spune și un cântec celebru de la Vama Veche, Nimeni n-o să îți explice… Deci suntem aici, noi pe cont propriu, lucrând la dezvoltarea noastră continuă și la visurile noastre.
Destul de surprinzător este cum am aflat de cartea aceasta. Ia să vă spun. Urmăream o reclamă a unui tip care promova niște servicii, iar pe fundal se vedea biblioteca lui. Pe raft, cum puteți ghici, era această carte. A doua zi eram la Cărturești, curioasă cum sunt, să văd și eu ce citește omul acela pe care nici cum îl cheamă nu am reținut, și nici cu ce se ocupa. Așa ca tips and tricks, dacă vă postați pe social media, nu uitați să puneți și câte o carte pe undeva prin cadru, nu se știe niciodată pe cine puteți inspira.
Îmi pare o carte de impact, cu un mesaj foarte puternic, și tocmai de aceea m-am gândit să împărtășesc cu voi câteva idei cu care am rămas despre ce înseamnă succesul în viziunea lui Grant Cardone. Cartea aduce în prim plan o perspectivă foarte concretă din care să poți înțelege ce anume fac diferit oamenii de succes. Mi s-a părut că antiteza nu este de fapt între succes și eșec, ci mai degrabă între cei care au un obiectiv măreț și cei care preferă zona de confort, nivelul mediu. Conceptul cheie aici este acțiunea înmulțită cu 10.
Am să fiu sinceră și voi scrie din memorie câteva idei care mi-au stârnit un aha, ca să nu ne pierdem într-un rezumat care nu țintește unde trebuie. În anii de școală am învățat la un nivel foarte exact, profesionist, cum se face un rezumat, însă lucrurile se mai schimbă în timp, iar astăzi aș muta un pic focusul pe “spune-ne mai bine ce ai reținut din textul acesta și la ce ne folosește”.
Foarte interesantă, tranșantă și directă mi s-a părut viziunea aceasta: “Dacă nu ești primul, atunci ești ultimul”. Grant Cardone este un nume foarte cunoscut în domeniul vânzărilor, și asta se datorează scopului în sine pe care și l-a setat, de a deveni cel mai bun în domeniul lui, de a fi peste tot. El pledează pentru a-ți stabili niște obiective mărețe, mai sus de orice medie, pentru care să muncești de 10X mai mult decât te-ai gândi.
Pune foarte bine punctul pe i, am simțit pe parcursul lecturii că îmi vorbește personal. Caută acele credințe limitative pe care le-am integrat noi și le scoate cu multă lejeritate la suprafață. Societatea ne educă să devenim niște oameni mediocri. Nu de puține ori auzim de la cei din jur observații de tipul “La ce îți trebuie ție asta?”, “E ok să fii liniștit și la locul tău”, “Ești bine așa”, “Lasă, nu te stresa, mănâncă ceva și culcă-te”, “Să fim sănătoși, nu ne trebuie nimic altceva”. Ai auzit și tu asta mereu, nu-i așa? Manifestul lui este de a depăși ideile acestea și de a îndrăzni să visezi la mai mult, fie pe plan personal, fie profesional. Iar în momentul în care ți-ai setat un obiectiv “absurd”, să nu te oprești nicio secundă până nu îl atingi.
Autorul urmărește să schimbe felul în care oamenii au depreciat anumite cuvinte/idei. De exemplu, a fi obsedat de scopul tău este un comportament blamat. Grant privește exact invers situația, un om obsedat de ceea ce vrea să obțină este cineva de apreciat pentru că se trezește și merge la culcare cu obiectivul lui în minte. “Obsesia nu este o boală, ci este un dar”, spune el.
Critica este un semn al succesului. Pe drumul tău se vor ivi inevitabil niște voci care te vor judeca pentru ceea ce faci. Asta înseamnă că faci ceva foarte bine. Unii oameni te privesc prin propriul lor filtru, se lovesc de propriile lor temeri și tocmai de aceea, din inerție, vor spune că nici tu nu poți reuși. Îmi vine în minte o glumă care a tot circulat pe social media: “Cei care ați trăit mereu pentru ce va spune lumea, până la urmă ce a spus?”.
Am reținut o scurtă poveste pe care o spune. Stătea pe canapea într-o seară și se uita la meci. Un partener al lui de afaceri l-a sunat și i-a spus că ar avea nevoie de sprijin pentru că afacerea lui este în declin și nu prea mai are clienți. Grant l-a întrebat “Ai văzut că se difuzează meciul în seara asta?”. “Da, mă uit și eu la el”. Răspunsul îmi pare foarte captivant: “Nu înțeleg cum poți să te uiți la meci în situația în care ești, în loc să fii peste tot și să împarți pliante despre serviciile tale”. Poate sună a poveste motivațională tipic americană, însă este un mesaj de reținut, zic eu.
Cartea prezintă multe întâmplări pe care le-a trăit în business-ul lui, nu voi detalia, că nu așa se face o recenzie, vor spune unii. Dar ce mai contează cum se face atunci când unele idei ne rămân și ne inspiră?
