Managerul, Întreprinzătorul și Tehnicianul într-o zi se întâlniră

Cred că este cazul să ne mai oprim în câte o zi, ca să celebrăm lucrurile pe care le-am realizat. Dincolo de toate presiunile la care noi facem față cu brio, bine ar fi să nu pierdem din vedere și lucrurile pe care le-am făcut și care ne-au adus rezultate. Așa, ca un reminder că tot ceea ce întreprindem are sens în viețile noastre și ale oamenilor cu care colaborăm.

Acum, la puțin peste jumătatea anului, eu sărbătoresc un obiectiv de consecvență pe care l-am setat la începutul anului: să postez pe social media un reel pe săptămână în care explic o idee din marketing. Din ianuarie până acum am postat absolut în fiecare săptămână acest reel.

După ce am lansat varianta nouă a site-ului meu (un alt obiectiv atins), am promis că voi posta pe blog un articol în fiecare săptămână. Și iată-mă aici, cu articolul săptămânii.

Și ce-ar fi o sărbătoare fără să și dăruim ceva, uneori un pahar de prosecco, alteori o perspectivă nouă care ar putea să îi inspire pe ceilalți? Iar astăzi eu îmi doresc să partajez ideile de substanță dintr-o carte pe care am așezat-o la începuturile mele în antreprenoriat și sunt convinsă că aceste idei, odată înțelese, pot face diferența pentru orice antreprenor care se întreabă ce lipsește ca să aibă tabloul complet în business-ul lui.

Așadar, scriu astăzi ce am învățat de la Michael Gerber din cartea lui, „Mitul antreprenorial”. Vă ofer un „prosecco livresc”.

Povestea începe așa: Într-o zi, sunteți loviți de spiritul întreprinzător, iar din această zi, viața voastră nu va mai fi niciodată la fel. „Odată ce v-a lovit spiritul întreprinzător, nu există nicio alinare. Nu puteți scăpa de el. Trebuie să vă porniți propria afacere”.

Povestea continuă cam așa:

Frizerul își deschide o frizerie. Coafeza își deschide un salon de frumusețe. Muzicianul își deschide un magazin de specialitate. Și tocmai aici se întâmplă ruptura. Nu este de ajuns să fii foarte bun Tehnician în domeniul afacerii tale. Pentru că, pentru a crea o afacere de succes, trebuie să iei ceva distanță și să vezi cele 3 „personalități” care stau la baza succesului și pe care trebuie să le dezvolți: Tehnicianul, Managerul și Întreprinzătorul.

Vă fac cunoștință cu aceste 3 persoane care coexistă pe acolo prin mintea noastră, pe care trebuie să le ascultăm dacă vrem să construim un sistem care funcționează.

Întreprinzătorul este vizionarul care se află în noi. Visătorul. Energia care se găsește în spatele fiecărei activități umane. Imaginația care aprinde focul viitorului. Catalizatorul pentru schimbare. Întreprinzătorul este personalitatea noastră creatoare – întotdeauna cea care este pregătită să înfrunte necunoscutul, să străpungă viitorul, să creeze probabilități din posibilități, să organizeze haosul în armonie.

Managerul se alătură și el, dar el tânjește după ordine. Întreprinzătorul prinde aripi în mijlocul schimbării, dar Managerul se agață obsesiv de starea prezentă. Întreprinzătorul vede întotdeauna șansa, dar Managerul ia în calcul problemele care pot apărea. Managerul își contruiește o casă și apoi trăiește în ea pentru totdeauna. Întreprinzătorul își construiește o casă și, în momentul în care a terminat-o, începe să facă planul pentru următoarea.

Tehnicianul știe că dacă nu ar fi el, nimic din ce gândesc cei doi de mai sus nu ar avea sens, deci fără cineva care să dea o formă tuturor ideilor răzlețe. Nu s-ar realiza nimic concret, dar o mulțime de oameni ar gândi la ce trebuie făcut. Tehnicianul este un individualist hotărât, cu picioarele pe pământ, care produce pâinea de astăzi care va fi consumată la cină. Omul din operațional, care livrează ceva palpabil.

Toți avem în interiorul nostru un Întreprinzător, un Manager și un Tehnician. Iar dacă aceste personalități ar fi perfect echilibrate, atunci am avea în față un individ incredibil de competent.

V-a plăcut „paharul acesta de prosecco” pe care eu cu drag vi l-am oferit astăzi?

Dacă da, să știți că noi vom povesti mai pe îndelete despre acest subiect. Suntem un grup de antreprenori adunați în jurul Clubului De Lectură pe care eu îl organizez tot consecvent, de la începutul anului. Următoarea întâlnire, în care noi vom lua la descusut aceste roluri pe care le are un antreprenor de succes, va avea loc pe 21 iulie, la ora 18, online pe Zoom.

Vreți să îi cunoașteți și voi mai bine pe acești 3 oameni pe care vi i-am prezentat? Doar dați-mi un semn și vă adaug în grupul de whatsapp unde ne organizăm pentru întâlnirile Clubului de lectură.

Distribuie articolul