Ne aflăm în goană mare. Facem lucruri, bifăm liste, discutăm cu oameni, postăm poze din locurile pe unde am mai ajuns. Însă, cât de mult mai reușim să ne conectăm în mod real cu noi înșine și cu ceilalți.
Mult timp mi-a stăruit în gând o idee, pe care am tot spus-o în stânga și-n dreapta: „Fiecare om duce în spate o poveste despre care tu nu știi nimic. Fii bun, deci”.
Și-așa mi-a venit ideea „să dau mai mult din casă”, să povestesc întâmplări care m-au adus aici. Cu tot cu entuziasm sau disconfort, cu trăirile reale, acestea care nu se afișează pe social media.
Povestea pe care v-o spun astăzi este despre ce am auzit noi, generațiile acestea care am crescut cu cartea în mână și cu emoțiile examenelor de orice fel: „Muncește pe brânci, dă tot ce ai mai bun, dar după ce ai vreo reușită, mai mică sau mai mare, stai în banca ta, nu te lăuda, stai acolo, în umbră, modest. Ce va zice lumea? Că ți s-a urcat la cap?”.
Mulți ani am dus o muncă de Sisif, cu ușile închise, noaptea, la lampă, studiind, pregătindu-mă. Dar, vedeți voi, atunci când ieși de după zidul unde ai muncit, dacă ceilalți nu au văzut efortul tău, se poate întâmpla asta: Oamenii nu te cunosc și sunt suprinși că tu, un necunoscut, ai fi reușit să ai vreo performanță.
Am pățit-o și prin anii de școală, când, din modestia de a nu sta cu mâna pe sus, să nu pară că sunt prea îndrăzneață că știu să răspund la orice lecție, am stat liniștită „în banca mea”. Se întâmpla totuși că, profesorii care intuiau că am competențe și aș avea succes, mă înscriau pe la concursuri. În școala generală mergeam la toate olimpiadele. Poate doar pe cea de religie s-o fi ratat la un moment dat, că deja fusesem aproape la toate.
De la competiții eu mă întorceam cam întotdeauna cu cel mai bun rezultat. Și-apărea gândul acesta, pe care unii profesori nu au ezitat să îl spună cu voce tare: „N-avea cum să reușească” sau „Cred că a fost o greșeală la corectat, nu avea cum să aibă ea notă mai mare decât X”, care le-a scos ochii cu mâna, din prima bancă.
Prin clasa a 7-a, un profesor mi-a spus direct: „Când mai faci vreun oușor, ține pentru tine, că nu este mare lucru”.
În 2020 am avut un vis foarte mare, iar eu când percep un vis ca fiind ceva imposibil, cam și depun un efort imposibil: să fiu admisă la doctoratul de studii literare și culturale. M-am înscris la examen, așadar. Am făcut rost de bibliografie – una foarte stufoasă și dificilă – și, pe măsura provocării, eu m-am dedicat cu sârguință. Adică nopți la lampă și zile întregi, într-o cameră de cămin de un metrou jumate pe doi.
În ziua examenului, aproape cu respirația tăiată, am încropit o lucrare unde eu am aliniat fiecare cuvânt, fiecare referință critică, fiecare exemplu din literatură – într-un mod concis, relevant, atractiv.
Și-a venit și rezultatul: fusesem admisă prima cu bursă, cu cea mai mare notă.
Și-acum e-acum. Unul dintre profesorii organizatori și-a exprimat gândurile bune: „N-avea cum să aibă ea cel mai bun rezultat”. Ba chiar i-a insinuat profesorului meu coordonator că mi-a dat subiectele înainte de examen.
Sunt niște povești nu foarte roz, nu din cele pe care le expunem aici pe social media. Și nici n-aș putea spune că ele au fost bune și wow, ce puternică am devenit datorită lor.
Astăzi, viața mea profesională a căpătat o direcție foarte frumoasă, de care mă bucur. Mi-am format un mindset despre a face lucruri cu rost. Unul care depășește cu mult toată teoria pe care am învățat-o în timpul studiilor și care acum pune focusul pe practică, pe rezultate obținute prin ceea ce fac eu concret.
Zilele trecute am auzit iarăși niște perspective influențate de ce întâmplă chiar acum pe piața de servicii de social media. Sunt foarte mulți „experți” care propăvăduiesc în stânga și-n dreapta despre niște studii despre ultimele tendințe și trenduri despre social media în 2026, ca și cum social media ar fi o știință. Ele încă prind, sunt „obiectul strălucitor” care fascinează niște oameni care nu se aleg cu nimic. Când un expert îți ia ochii cu ultimele noutăți pe care le-a citit pe Chat GPT, singurul care câștigă ceva este el. Însă, la final de zi, când te așezi la birou și te uiți cu ce te-ai ales concret, îți rămân…niște percepții.
Deși aș fi îndreptățită poate, având abilități de cercetare, eu nu sunt un om care pune în primul rând accentul pe teorii, deși încă îmi plac și le studiez cu un ochi atent, să văd acolo esența unor lucruri care dau de gândit. Am trecut în etapa în care pun teoriile în practică. Sunt un social media manager care nu doar îți spune ce să faci, ci merge alături de tine și face lucrurile să se întâmple. La final de zi, în loc să te mulțumești că știi 3 tipuri de postări care au impact pe social media în 2026…le și ai filmate, alături de mine. Iar eu urmează să le editez și să le dăm drumul în lume.
Nu sunt un om care se urcă pe scenă să „câștige audiența” prin cuvinte pompoase, însă sunt cineva care ți-ar răspunde pe Whatsapp în 10 minute cu „Desigur, facem asta. În ce zi vrei să vin să filmăm materialele?”
